Ritualul de frumusețe în vacanță

Ritualul de frumusețe în vacanță

[mark style=”text” color=””]Știi că nu ai nevoie de foarte multe produse de îngrijire și makeup atunci când călătorești dar, în momentul în care te apuci de bagaj îți este foarte greu să alegi, deoarece ai impresia că toate lucrurile pe care le folosești în fiecare zi îți sunt indispensabile. Ei bine nu este chiar așa. Poți avea parte de o îngrijire corectă și un ten fresh și hidratat cu un minim de produse.[/mark]

Urăsc să car bagaje și încerc pe cât posibil atunci când plec într-o vacanță să-mi împachetez strictul necesar într-un rucsac sau un troler mic. Deși pare imposibil reușesc aproape de fiecare dată să respect această regulă. Da, a devenit o regulă deoarece înainte îmi luam atat de multe bagaje încât aveam nevoie de ajutorul prietenilor care mă însoțeau să ajung cu toate la cazare :).

M-am simțit cu musca pe căciulă și ușor am redus considerabil cantitatea. Ce pot să spun, recunosc că am o ușoară empatie când dau nas în nas cu suferința unor oameni care sunt în cautarea relaxării absolute.

Indiferent că sunt acasă sau într-un alt loc nu renunț niciodată la ritualul meu de frumusețe. Îmi place să-mi simt tenul curat, fresh și hidratat. Nu folosesc foarte mult makeup, mascara și un gloss sunt baza, în cazul în care vreau sa-mi scot puțin, dar numai puțin, trăsăturile în evidență pentru că nu-mi doresc să eclipsez divele.

Citește și: Trucuri de frumusețe de la vedete

Vara, pielea se usucă cel puțin la fel de repede ca iarna, deoarece pierdem foarte multă apă atunci când transpirăm, iar expunerea în exces la soare ne deshidratează. Nu știu alții cum sunt, ca să citez din clasici, dar eu nu mă satur de soare, mare și bălăceală.

#lovesummerhateeverythingelse 4ever!

ritualul de frumusete

Să rămânem însă la subiect. Chiar și în vacanță, ritualul de frumusețe alături de crezul cel de toate zilele este nelipsit. Pentru curățarea tenului folosesc apa termală și soluție micelară. Recunosc că am 2 produse de la două brand-uri diferite care m-au cucerit și anume Avene și Bioderma. Se potrivesc cel mai bine tenului meu un fel de struțo-cămilă, când e prea uscat, când prea gras sau între.

Am spus și-mi mențin părerea: tenul și părul au o personalitate a lor independentă de nevoile noastre de muritori obișnuiți.

Indiferent de ce tip de ten aveți, curățarea acestuia de două ori pe zi, dimineața și seara este un procedeu obligatoriu deoarece impuritățile din aer se așează la suprafața pielii și pot provoca diferite afecțiuni în cazul în care nu sunt îndepărtate.

Eu nu folosesc săpun deoarece acesta îmi usucă pielea. Dacă ești totuși fan înrăit și simți că viața se termină și te simți murdară indiferent de alternativa la săpun pe care o alegi, încearcă să urmezi sfatul Dr. Oz care ne recomandă să folosim săpunuri și geluri de curăţare cu un pH neutru. În opinia sa, dacă acestea sunt suficient de delicate cât să nu te usture atunci când îţi intră în ochi, există şansa să nu îţi atace nici pielea.

Citește și: Ce parfum alegem în acest sezon

După utilizarea produselor de curățare șterg pielea cu un disc demachiant și aplic o bază în zona T care absoarbe excesul de sebum după care folosesc o cremă hidratantă. În timpul verii folosesc o cremă cu factor de protecție. Sezonul acesta am ales Photoderm AR Crème Teintée SPF 50+, Bioderma  are si o tentă de culoare potrivită oricărui tip de piele. Protejează și hidratează destul de bine, regulamentar aș spune.

Un plus pentru tenta colorată potrivită oricărui tip de piele care uniformizează aspectul pielii și acoperă roșeața.

Seara folosesc o cremă hidratantă de la Clinique.

Pentru corp, indiferent dacă merg la plajă sau la plimbare în timpul zilei folosesc o cremă cu protecție solară. Am ales una pentru copii de la La Roche-Posay, iar rezultatele m-au convins ca este prietena mea și inamica prăjelii excesive.

ritual de frumusete

Mascara și gloss și sunt gata de explorat :).

Majoritatea brand-urilor au scos si kit-uri de călătorii. Dacă mergeți cu avionul și aveți doar bagaj de mână, cantitatea acceptată pentru fiecare produs cosmetic în formă lichidă sau cremă este de maxim 50 ml.

În cazul în care nu doriți să renunțați la produsele pe care le folosiți zilnic și brand-urile respective nu au un kit de călătorii, puteți achiziționa recipiente din plastic în care să vă puneți produsele. Sunt special concepute pentru călătorii. Se găsesc la DM, Sephora, eMag, chiar și la magazinele cu produse cosmetice de la metrou.

În acest sezon am ales să am în bagaj pentru ritualul de frumusețe/îngrijire:

Au încăput într-o punguliță transparentă de sandvici de la Ikea :). N-am uitat pasta de dinți, periuța și toate șervețelele dezinfectante din Univers.

Vacanța este un prilej de relaxare, dacă bagajul devine un stres înseamnă că ceva nu este ok. Dacă nu este fun o să te obosească și în loc să te bucuri de moment, toate pregătirile vor deveni o povară.

Aruncăm cu stres în toate direcțiile în loc să facem din pregătirile de vacanță un moment de relaxare și voie bună. Orice ritual are farmecul său bucură-te de fiecare moment petrecut cu tine. Este un prilej bun să te descoperi și să te surprinzi într-un mod plăcut!

Citește și: Machiaj natural, trucuri pentru cel mai reușit look